Viața Bisericii

Viața primilor români de pe teritoriul american, oportunități și provocări

Ultimele noastre întâlniri radiofonice, stimați ascultători, au fost dedicate primilor emigranți români care au ajuns în Lumea Nouă, adică pe teritoriul american. Am ales ca, împreună cu pr. prof. univ. dr. Gabriel Gârdan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, să ne oprim asupra acestui subiect tocmai pentru că suntem într-un an omagial dedicat pastorației românilor din afara granițelor țării, iar acest exercițiu al istoriei, al memoriei emigrației, ne oferă prilejul de a ne privi în oglindă, dacă vreți sau de a învăța câte ceva despre motivele și greutățile din viața conaționalilor noștri aflați peste hotar și astăzi. Potrivit părintelui profesor, chiar dacă la un moment dat românii au ajuns să fie prezenţi în toate marile centre americane, aria iniţială a stabilirii lor era circumscrisă statelor estice, aşa cum se întâmpla şi cu emigraţia provenită, în general, din estul, sudul şi centrul Europei. Primele aşezări româneşti le întâlnim în regiunea din jurul marilor lacuri: Erie şi Michigan, în Statele: Michigan, Illinois, Indiana, Ohio, Pennsylvania, New York, apoi Missouri, West Virginia, unde industrii înfloritoare, de tot felul, atrăgeau braţele viguroase ale primilor emigranţi români şi ale celor de mai târziu. În anul 1926, în ordinea importanţei numerice, românii se găseau în următoarele state: Ohio, Pennsylvania, Michigan, Illinois, New Jersey, Indiana, California, Minnesota, North Dakota, Missouri, Massachusetts, Connecticut, în aceste state numărul românilor trecând peste o mie (în fiecare) apoi Wiscounsin, West Virginia, Montana, Iowa şi aproape în toate celelalte state, dar într-un număr redus. Numele celor mai importante localităţi în care se găseau români, în acelaşi an, sunt: Cleveland, Youngstown, Philadelphia, Homestead, Detroit, Chicago, Trenton, Indianapolis, San Francisco, St. Paul, St. Louis, Bridgeport, New York, Baltimore, Seatle, Denver, Omaha, Portland etc.. În ceea ce priveşte ocupaţiile îmbrăţişate de români în America, precum şi felul în care ajungeau să presteze aceste ocupaţii, reproducem descrierea preotului Ioan Podea din lucrarea Românii în America publicată la Sibiu în anul 1912. Iată ce spune el: veseli şi plini de nădejde şi de dorul dollarului pornesc într-o dimineaţă la porţile fabricilor, să capete lucru. „Fareman”-ul sau „boss”- ul (mai marii peste muncitori) se ivesc în poartă şi ochesc pe cei ce îi cred mai apţi pentru lucrul unde au lipsă de muncitori. Poate ca înaintea unei fabrici să fie o sută sau două de muncitori, după ce s-au ales câţi au fost de lipsă, porţile se închid şi ceilalţi rămân pentru altă dată. De multe ori se anunţă şi felul lucrului la care trebuiesc oamenii. Se spune bunăoară: e lipsă de oameni la foarfeca de tăiat lespezile de oţel, sau tuburile; la făcut de forme şi la cărat ferul topit: cine se pricepe să intre în curte! Românul nostru a mers acolo ca să lucreze, să câştige. De teamă ca nu cumva să rămână fără lucru, se anunţă cutare nene Gheorghe, care în viaţa lui nici n-a văzut măcar fabrică de fer, fără a ţinut de coarnele plugului. Urmare e, că nici nu se aşează bine la lucru şi nu mai are o mână, sau e fript tot. Dar asta mai rar. Mai des e cazul, că trec zile ori săptămâni şi în toată ziua merg numa dejaba la porţile fabricilor, nu capătă de lucru. Atunci păzesc pe boss-ul şi la ocazie binevenită îi înfundă în palmă 10-20 de dollari, ca să ajungă la un lucru greu şi slab plătit. Dacă nici aşa nu merge, alergă la un agent şi plătesc iarăşi câţiva dollari, ca să fie trimişi în cine ştie ce pustietate, la drum de fer sau tramvai, la canaluri, la băi de cărbuni sau de piatră, sau în vreo fabrică unde poate nu era nimenea(....) O soartă mai bună au femeile cu bărbat care găzduiesc muncitori şi pentru o plată mică se îngrijesc de curăţenia şi hrana lor, pe când celelalte (fără bărbaţi) după toată munca mai sunt şi marfă şi pradă de ocară şi de batjocură a bărbaţilor stricaţi(.....) Este un fapt general recunoscut că perioada de început era una extrem de dificilă pentru noii emigranţi. Trebuiau să facă faţă la o mulţime de probleme cum ar fi singurătatea, barierele lingvistice şi, în special, imensa provocare a adaptării la un întreg mod de viaţă nou. Dacă la început majoritatea românilor veniţi în America aveau o imagine vagă asupra noii lor ţări şi asupra oportunităţilor pe care mediul american le oferea şi, forţaţi de împrejurări, au acceptat orice muncă li se oferea şi orice condiţii, treptat ei au început să caute locuri de muncă mai bine plătite şi condiţii mai avantajoase, chiar dacă aceasta presupunea migrarea dintr-o localitate în alta sau chiar dintr-o regiune în alta. Unii mai întreprinzători au început mici afaceri care ofereau servicii iniţial numai pentru conaţionali, iar ulterior pentru oricine apela la ele. Două instituţii majore au avut rolul de a uşura tranziţia între modul tradiţional de viaţă şi noile cadre: boarding-house (borturile, pensiunile) şi societăţile de ajutor. Despre acestea, în cadrul emisiunii de săptămâna aceasta. Audiție cu folos!

33 min