Maica Domnului și Muntele Athos (ep. 4)
Play • 9 min

Dragi ascultători, continuăm să vorbim și astăzi despre relația dintre Maica Domnului și Muntele Athos, dintre Cea care l-a născut pe Fiul lui Dumnezeu și călugării aghioriți. Tema asupra căreia ne vom îndrepta atenția este tot încrederea pe care monahii athoniți o au în Maica Domnului.

Aceasta se vede și atunci când călugării se îmbolnăvesc. La o priveghere din Sfântul Munte a participat și  ieromonahul Xenofont de la Kapsala. Nu se simţea bine; febra creştea... Cineva i-a spus să pună termometru, dar el a răspuns: «Nu, nu este nevoie. Ştie Maica Domnului ce temperatură am». Când s-a terminat privegherea, s-a întors pe jos în Kapsala, împreună cu ucenicul său.

Bătrânul Constantie Aghiopavlitul noaptea citea la lampă. Dar pe atunci erau anii ocupaţiei germane şi de aceea gazul pe care îl foloseau nu era curat, iar înăuntru mai puneau şi sare ca să nu scoată fum. Dar ochii săi au avut de suferit din cauza aceasta şi astfel vederea i-a slăbit. Pentru aceasta a mers la egumenul Serafim, ca să ceară binecuvântare să meargă la oftalmolog. Dar acela i-a răspuns: „Medic aici este Maica Domnului. Mergi şi te roagă!" Şi astfel a mers şi a făcut multă rugăciune, plângând şi rugând-o pe Maica Domnului să nu orbească. Într-o noapte vede că se află în locul său natal, într-un sat numit Arhanghelul. Acolo a întâlnit o femeie în vârstă cu o fetiţă în braţe. Era Sfânta Ana care o ţinea pe Maica Domnului în braţele ei.

- Mamă, spune Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, de ce plânge acest bătrânel?

- Plânge pentru că se primejduieşte să-şi piardă lumina ochilor. Dar ia această sticluţă şi pune-i picături în ochi!

De îndată ce i-a pus acele picături, s-a trezit şi în chip minunat, de atunci a văzut bine până la vârsta de 95 de ani, când a adormit în Domnul.

Un medic s-a adresat astfel unor monahi din Grădina Maicii Domnului: „Ştiinţa medicinei ajunge până la Dafni (portul de intrare în Sfântul Munte – n.n.). începând de acolo, voi aveţi altă ştiinţă”. Aceasta se vede și în viața Bătrânului Gheorghie Aghiopavlitul Odată, când avea probleme cu hernia, l-a vizitat pe un cunoscut de-al său, proestos al Mănăstirii Vatoped şi s-a închinat Brâului Maicii Domnului. S-a rugat Maicii Domnului şi s-a vindecat. De atunci în fiecare an mergea la praznicul Sfântului Brâu.

Bătrânul Gherontie a devenit monah la Mănăstirea Grigoriu. Odată s-a ascuns o viperă sub flaneaua sa şi, aşa cum el făcea metaniile, aceea a ieşit şi l-a muşcat. El însă nu s-a tulburat deloc, nici nu a alergat la medici. A mers la ieromonahul Arsenie, dar acela lipsea. Atunci s-a întors la chilia sa şi s-a lăsat cu credinţă în purtarea de grijă a Maicii Domnului. A luat şi s-a uns cu untdelemn din candela ei şi nu a păţit nimic. Doar s-a mâhnit pentru faptul că a omorât vipera.

Bătrânul Nichita de la Chilia Maicii Domnului Kazanskaia avea dragoste şi încredere în Maica Domnului, iar ea îl ajuta ca pe un copil mic. „Odată, povestea bătrânul, m-am îmbolnăvit din nu ştiu ce pricină şi am zăcut la pat timp de patru zile, fără să mănânc sau să beau ceva. Apoi m-am târât până la icoana Maicii Domnului şi cu multe lacrimi am rugat-o să mă facă bine, ca să mă pocăiesc, fiindcă simţeam că încă nu sunt pregătit. Şi Maica Domnului nu m-a lăsat. Am început să prind putere şi astfel am putut să mănânc şi să beau până când mi-am revenit cu desăvârşire". Tot el atunci când pleca, niciodată nu încuia chilia sa. Odată, când avuseseră loc mai multe furturi în acea regiune, l-au întrebat cum de nu se teme să nu-l fure. „Eu am venit, a răspuns el, să o păzesc pe Maica Domnului sau Maica Domnului să mă păzească pe mine?". Şi într-adevăr, deşi lăsa zi şi noapte chilia sa deschisă, nu s-a pierdut nimic.

Mai demult un preot de la Noul Schit slujea la Mănăstirea Sfântului Pavel, fiindcă mănăstirea nu avea pe atunci preoţi. Odată un monah de acolo nu s-a simţit bine şi a trimis la Noul Schit după duhovnic, ca să vină să-l spovedească şi să-l împărtăşească. Dar până să vină duhovnicul, monahul a căzut în comă. Atunci preotul a spus celorlalţi să iasă afară. A pus Sfânta împărtăşanie pe masă, a îngenuncheat şi s-a rugat fierbinte: „Maica Domnului, te rog... o clipă să-şi revină şi apoi poate să plece". Pentru o clipă bătrânelul şi-a revenit şi a spus duhovnicului: „Iţi mulţumesc mult. Vezi? Aici stau doi îngeri şi îmi spun: «Unde să te ducem? Acestea sunt neiertate. De ce nu le-ai spovedit?»". Uitase două păcate grave, pe care i le-au amintit îngerii. Le-a spovedit, apoi duhovnicul i-a citit Rugăciunea de dezlegare şi l-a împărtăşit. Imediat după aceasta a adormit uşurat şi plin de bucurie. Virtuosul egumen Atanasie de la Mănăstirea Grigoriu sfătuia: „Bate neîncetat la uşa milostivirii de maică (a celei fără prihană) şi a iubirii ei de oameni cu bătăile cele din toată vremea ale Acatistului ei şi ale celorlalte cântări de laudă închinate ei. Uneşte cu acestea şi binecuvântatele tale cereri şi vei afla purtare de grijă şi ocrotire nu numai în viaţa aceasta trecătoare, dar şi în ceasul morţii tale". Se pare că așa a bătut și acel ieromonah de la Noul Schit la uşa milostivirii de maică (a celei fară prihană). Un bătrân athonit îndemna: „Să dăm câte un telefon la Domnul, la Maica Domnului. «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă» este numărul lui Hristos. «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă» este numărul Maicii Domnului. Atunci când o chemăm în ajutor este ca şi cum ne-ar spune: «Da, copilul meu, spune, te ascult»". Monahii athoniți sună mereu pe aceste numere de multe ori nu pentru ei ci pentru noi și pentru această lume.

Bătrânul Arsenie Aghiopavlitul avea la sânul său Paraclisul Maicii Domnului şi oriunde se întâmpla să se aşeze în curtea mănăstirii, citea Paraclisul. O iubea foarte mult pe Maica Domnului şi simţea evlavie pentru ea, fiindcă îl scăpase de nemţi şi îl ajutase de multe ori. O numea măicuţa, iar când pleca în afara mănăstirii pentru vreo slujire, întotdeauna lua împreună cu el o icoană veche de-a ei. Odată a avut comoţie cerebrală. In chilia sa au venit lângă el câţiva părinţi împreună cu egumenul, care l-a întrebat dacă a văzut-o pe Maica Domnului. In starea în care se afla nu putea să ascundă nimic şi a spus că o vede. „In biserică sau în chilia ta?", l-a întrebat din nou egumenul. „Şi în biserică, şi în chilia mea".

Bătrânul David Dionisiatul se lupta adeseori corp la corp cu diavolul. Armele sale erau semnul Cinstitei Cruci şi invocarea Maicii Domnului, acestea făcându-l pe diavol să dispară. Toate exemplele de mai sus arată marea și autentica încredere pe care monahii athoniți o au în Maica Domnului. Fie ca o părticică din aceasta să se transmită și celorlalți frați întru Ortodoxie !

More episodes
Search
Clear search
Close search
Google apps
Main menu