Katai
Katai
Dec 21, 2020
105 Cristian Onețiu: Gândește, dobândește, și menține-ți succesul în viață
Play • 56 min

Katai Podcast este susținut de Banca Transilvania.


Viktor Frankl spunea, „Nu ținti spre succes căci cu cât mai mult îl dorești și cu cât faci din el un scop, cu atât mai mult îl vei rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit. El trebuie să urmeze ca un efect secundar neintenționat din această dedicare a omului față de o cauză mai mare decât el însuși.”

Dex-ul nostru cel de toate zilele definește succesul ca fiind un rezultat favorabil, pozitiv, o reușită, o izbândă.

Pentru invitatul meu de azi, succesul înseamnă „să fii autonom, să fii liber. Și să fii liber și financiar, dar mai ales emoțional, conectat cu oamenii dar detașat de problemele și de traumele tale. Deci financiar, emoțional, și bineînțeles, dacă vrei, cognitiv sau la nivel de raționament. Să poți să iei decizii bune cunoscându-te atât pe tine, cine ești, unde vrei să ajungi, cine vrei să devii, și să ai toate resursele și opțiunile posibile în fața ta.”

Deja ai citit trei definiții relativ diferite și sunt sigur că aș umple romane întregi dacă le-aș adăuga pe toate care există. Și știi de ce? Pentru că fiecare persoană vede succesul cu alți ochi. Și te provoc și pe tine acum să te gândești cum te-ai descrie ca un om împlinit. Până la urmă spre asta alergăm cu toții, așa-i?

După ce asculți episodul acesta, ia-ți cinci minute, zece, o oră, o zi, să găsești cuvintele cele mai importante pentru tine, care descriu cu adevărat ce înseamnă să fii o persoană de succes. Și apoi… Pune-te pe treabă, pentru că o singură viață ai, și meriți să ți-o faci cum vrei tu, nu cum se nimerește.

Și de ce spun „după ce asculți episodul”? Pentru că îți va da niște lucruri de gândit și vei auzi perspectiva unui om care a trecut prin patru falimente și s-a ridicat învățând din fiecare eșec, ajungând să-și crească cifra de afaceri la peste 100 de milioane de euro. Pe Cristian Onețiu l-aș descrie evanghelistul antreprenorilor – și n-o spun doar eu, o spun și mulți alții care l-au votat în 2019 ca fiind „Antreprenorul care inspiră cel mai mult”, conform studiului Barometrul afacerilor de tip startup 2019 realizat de EY România, Impact Hub și Startarium. Plus că, și-a asumat și el acest rol de influencer – dacă pot spune așa – atunci când a scris cartea „Start în antreprenoriat”.

Am vorbit cu Cristi despre limitările și bune și rele care ne influențează traiectoria în viață, de ce este important să pui educația pe primul loc, unde ar trebui să se încline balanța între mândrie și umilință, dar și care sunt cei trei pași către succes. Și poate întrebarea cea mai mare… Trebuie neapărat să simți gustul eșecului ca să ajungi departe? Trebuie să sacrifici ceva ca să ai succes? Poate da… Poate nu… Dar cu siguranță nu se rezumă numai la asta.

Așadar, ia-ți un pic de timp – mai ales că suntem la sfârșit de an și în prag de sărbători, și hustle-ul zilnic se mai potolește puțin – și reflectă la propria-ți definiție a omului de succes. Te încurajez chiar să îmi scrii într-un comentariu sau un review, la ce concluzie ai ajuns. Niciodată nu știi cui îi poate fi de folos. Dar de un lucru sunt sigur: că interviul cu Cristi îți va fi util.

Ce poți învăța din acest episod:

  • Definiția succesului din perspectiva lui Cristi. (02:11)
  • Rolul pe care limitele îl joacă în atingerea succesului. (04:49)
  • Impactul pe care educația îl are asupra autonomiei unei persoane. (08:04)
  • Cum îți poți da seama ce înseamnă pentru tine succesul. (12:01)
  • Cei trei pași ai succesului & De ce primul pas este cel mai greu. (14:32)
  • Ce înseamnă să îți creezi o fundație sustenabilă în viață. (17:41)
  • Mândrie versus umilință – când și cum se înclină balanța. (20:19)
  • Este necesar eșecul în calea către succes? (23:58)
  • De ce zona de confort te seacă de energie. (31:36)
  • Mentalitatea pe care o poți adopta pentru a genera o transformare. (35:34)
  • Ce sacrificăm mai des ca orice ca să ajungem sus. (38:44)
  • Cel mai mare pericol în drumul către succes. (43:31)
  • Ce înseamnă să ai o disciplină a timpului. (46:34)

Cum te poți conecta cu Cristi:

Apple Podcast

Spotify

The post 105 Cristian Onețiu: Gândește, dobândește, și menține-ți succesul în viață appeared first on Katai.

Vast and Curious, cu Andreea Roșca
Vast and Curious, cu Andreea Roșca
Andreea Roșca
Dan Șucu. Doar lucrurile simple funcționează. Să vezi ceea ce alții nu văd
Dan Șucu este fondatorul Mobexpert. Media a calculat că fiecare a zecea familie din România deține ceva de la Mobexpert și l-a numit ”omul care a mobilat o țară”. Apare rar în public, dar îl puteți vedea zilele acestea ca jurat în emisiunea Imperiul Leilor. Veți urmări în conversația noastră un traseu prin istoria de trei decenii aproape a unui antreprenor care a inventat, construit, reconstruit, repus la loc și reinventat un business de peste 200 de milioane de euro. Dan vorbește cu onestitate despre greșelile și sacrificiile care i-au marcat drumul și despre principiile esențiale care stau la baza Mobexpert. Cum rezolvi probleme complicate, cum ieși dintr-o criză majoră, cum să-ți schimbi părerile și să descoperi oportunitate, pariuri interesante și care sunt lucrurile care contează cu adevărat. Am vorbit cu Dan în ianuarie 2020, pe scena The Vast&The Curious. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro/podcast. Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
1 hr 5 min
BT Talks
BT Talks
Banca Transilvania
Despre curajul de a infrunta provocarile, cu Ömer Tetik - CEO BT
Speram ca ti-ai pregatit castile 🎧 pentru ca urmeaza un podcast foarte interesant. Alaturi de Andi Moisescu, gazda BT Talks, avem un coleg tare drag noua - Ömer Tetik, CEO-ul Bancii Transilvania. Ömer face parte din povestea BT de 8 ani si spune ca aici, la BT, „suntem o comunitate. Cultura organizationala BT este unica, atipica.” Am aflat ca a fost un „geek” in facultate si intotdeauna i-au placut provocarile. Asta e si motivul pentru care a ajuns in Romania, dupa ce a lucrat ca bancher in Turcia si in Rusia. Azi vorbim despre curajul de a infrunta provocarile si de a te dezvolta. Nu iti spunem mai multe, te lasam sa descoperi singur. Avem aici si cateva insight-uri, dar mai bine da-i play. Merita. * Ömer si-a inceput cariera intr-o perioada in care banking-ul era in plina dezvoltare si tehnologizare. „Sa construiesti ceva de la zero e mai dificil, dar impactul este mult mai mare. Este si o satisfactie personala. Vezi contributia ta mult mai evident, poti sa dai o forma dupa alegerile tale in ceea ce faci si astfel lasi o amprenta.” * Fondatorii BT au gandit de la bun inceput ca niste antreprenori. „Atunci cand ai o banca mama in spate care de multa vreme face lucrurile la fel, tu iti asumi si imprumuti lucrurile. La BT a trebuit sa ne dezvoltam ADN-ul singuri.” * Ca o banca sa functioneze trebuie sa aiba contact cu realitatea. „La BT, depindem foarte mult de reteaua bancii. Reteaua BT, armata noastra, este de fapt contactul nostru cu realitatea.” * In zona IMM si microfinantare, BT este prima optiune pentru antreprenori. „Daca te gandesti ca 60-70% din angajatii din economie lucreaza pentru IMM-uri sau aproape 70% din PIB-ul tarii este produs de IMM, noi de fapt lucram pentru cel mai mare holding din Romania. Nu ii consideram business-uri mici, ei sunt business-uri importante pentru noi. Am crescut impreuna.” * Pandemia a adus schimbari in felul in care facem banking. Datorita contextului actual, a crescut increderea clientilor in digital. „Lucrurile fara valoare adaugata o sa dispara din viata de zi cu zi. Nu o sa pierzi timp mergand la banca, dar rolul bancherului ca advisor va ramane important.” Shownotes 04:44 Despre cariera in banking 29:10 Povestea BT 37:06 Relatia BT cu IMM-urile 40:09 Provocarea adusa de pandemie 44:47 Incotro se indreapta sistemul bancar
50 min
Esca
Esca
Andreea Esca
Esca și Ana Blandiana
Ultima ediție a podcastului Esca din anul 2019 o aduce pe Ana Blandiana cu poveștile ei remarcabile. În noiembrie 1990 s-a numărat printre fondatorii Alianței Civice, a fost o prezență constantă în mijlocul evenimentelor care au modelat România ultimilor 30 de ani și a găsit mereu o formă prin care să-și eprime ideile elegant. Ana Blandiana, pe numele ei real Otilia Valeria Coman, a fost o persoană care a tras imediat atenția încă din perioada comunistă a României, când a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate. Despre ce am povestit azi: * cum sunt cei 30 de ani de la Revoluție; * ce am câștigat și ce am pierdut la Revoluție; * ”a fi liber este mai greu decât a nu fi liber”; * 21 decembrie 1989; * nostalgia copiilor și a persoanelor de orice vârstă pentru comunism; * ce putem să le spunem tinerilor despre comunism? * ”lumea nu are întreruperi”; * prima amintire pe care o are cu ea mică; * de unde are dragul de citit; * ce fel de copil era; * ce spune sora dânsei despre Ana; * prima arestare a tatălui său; * despre mama ei; * vacanțele la bunici; * ce a învățat cel mai important de la bunici? * de ce îi e dor cel mai mult din copilărie; * perioada liceului; * a doua arestare a tatălui său; * cum a apărut pseudonimul Ana Blandiana; * cum l-a cunoscut pe soțul său; * cum s-a înscris la facultate; * relația cu tatăl său după adolescență; * ce spune colegul dânsei, Ion Pop, despre Ana; * anii frumoși pentru scriitorii din România; * cum era când îi interziceau operele; * când a început să scrie pentru copii; * unde era la Revoluție; * despre Alianța Civică; * proteste acum vs Alianța Civică; * urări pentru ascultători.
2 hr 40 min
MCN Podcast
MCN Podcast
MCN Podcast
M.C.N. Podcast 26 | Cabral Ibacka: “În televiziune nu vine nimeni din spate”
Am avut plăcerea să-l am invitat pe Cabral, îl știți, n-am ce să spun nou despre dânsul, dar pot să garantez că a fost o discuție mișto, ne-a spus niște lucruri pe care nu le-a spus în altă parte, dar nici n-a mai mers prin altă parte, ce-i drept. Dada, am vorbit și despre ce credeți cu toții, exact, dada. http://cabral.ro https://www.instagram.com/cabralibacka/ ---- Pentru a deveni membru și a avea acces la extra content, apasă butonul JOIN: https://www.youtube.com/c/MicutzuStandupOfficial/join LINK MERCH: https://www.inkspired.ro/artist-shops/mcn.html ---- Realizat cu suportul prietenilor podcast-ului: - Mulțumim Zeedo Shop. https://www.zeedoshop.ro/ - Mulțumim FineStore https://www.finestore.ro/ - Mulțumim foodpanda. Cod voucher: MCNPODCAST Acesta poate fi folosit doar de clienții noi foodpanda. Voucherul este valabil la nivel național, în toate orașele în care activează foodpanda. Valoarea voucherului este de 15 LEI, se aplică doar la comenzile de minimum 30 LEI și doar la restaurantele care acceptă vouchere (există un filtru "acceptă vouchere" ce poate fi setat din aplicație). ---- MCN Podcast pe alte platforme: Soundcloud: https://soundcloud.com/mcnpodcast Spotify: https://spoti.fi/33EpJ6b Apple Podcasts: https://apple.co/2PoUdW ---- Filmat & editat: Mădălin Cîrje https://www.instagram.com/madalincrje https://www.facebook.com/madalin.crje Audio recording & editing: Ciprian Pascal https://www.instagram.com/ciprianpascal/ https://www.facebook.com/ciprian.i.pascal.5 Animație: Ioana Luiza https://www.behance.net/ioanaluiza https://www.instagram.com/ioanaluiza8/ Beat: Aleko https://www.facebook.com/oficialaleko ---- Find me on: https://www.facebook.com/micutzu.standup.comedy https://www.instagram.com/micutzustandup/ Contact podcast: mcnpodcast.ro@gmail.com #MCNpodcast #PODCAST #Cabral ---- (C) & (P) Cosmin Nedelcu 2021 All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this content on your channel.
3 hr 30 min
More episodes
Search
Clear search
Close search
Google apps
Main menu