On the record
On the record
Jan 22, 2021
Cât de mult își dorește România rurală vaccinul anti-COVID
Play • 27 min

Într-o mare de conspirații, vaccinul anti-COVID înseamnă, întâi de toate, încredere. Iar în sate, încrederea, mai mult sau mai puțin fragilă, trece mai ales prin cabinetul medicului de familie.

În primul episod din noul sezon al podcastului „On the record”, am stat de vorbă cu doctorii Gindrovel Dumitra, Anca Constantinescu, Otilia Țigănaș și Florin Moldovan, medici de familie care au, de peste 20 de ani, cabinete la țară. Am vrut să vedem cât a pătruns anti-vaccinismul în rural, ce teorii conspiraționiste domină satele României și cât au prins la cei mai în vârstă.

Acest episod „On the record” a fost realizat cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

BT Talks
BT Talks
Banca Transilvania
Despre curajul de a infrunta provocarile, cu Ömer Tetik - CEO BT
Speram ca ti-ai pregatit castile 🎧 pentru ca urmeaza un podcast foarte interesant. Alaturi de Andi Moisescu, gazda BT Talks, avem un coleg tare drag noua - Ömer Tetik, CEO-ul Bancii Transilvania. Ömer face parte din povestea BT de 8 ani si spune ca aici, la BT, „suntem o comunitate. Cultura organizationala BT este unica, atipica.” Am aflat ca a fost un „geek” in facultate si intotdeauna i-au placut provocarile. Asta e si motivul pentru care a ajuns in Romania, dupa ce a lucrat ca bancher in Turcia si in Rusia. Azi vorbim despre curajul de a infrunta provocarile si de a te dezvolta. Nu iti spunem mai multe, te lasam sa descoperi singur. Avem aici si cateva insight-uri, dar mai bine da-i play. Merita. * Ömer si-a inceput cariera intr-o perioada in care banking-ul era in plina dezvoltare si tehnologizare. „Sa construiesti ceva de la zero e mai dificil, dar impactul este mult mai mare. Este si o satisfactie personala. Vezi contributia ta mult mai evident, poti sa dai o forma dupa alegerile tale in ceea ce faci si astfel lasi o amprenta.” * Fondatorii BT au gandit de la bun inceput ca niste antreprenori. „Atunci cand ai o banca mama in spate care de multa vreme face lucrurile la fel, tu iti asumi si imprumuti lucrurile. La BT a trebuit sa ne dezvoltam ADN-ul singuri.” * Ca o banca sa functioneze trebuie sa aiba contact cu realitatea. „La BT, depindem foarte mult de reteaua bancii. Reteaua BT, armata noastra, este de fapt contactul nostru cu realitatea.” * In zona IMM si microfinantare, BT este prima optiune pentru antreprenori. „Daca te gandesti ca 60-70% din angajatii din economie lucreaza pentru IMM-uri sau aproape 70% din PIB-ul tarii este produs de IMM, noi de fapt lucram pentru cel mai mare holding din Romania. Nu ii consideram business-uri mici, ei sunt business-uri importante pentru noi. Am crescut impreuna.” * Pandemia a adus schimbari in felul in care facem banking. Datorita contextului actual, a crescut increderea clientilor in digital. „Lucrurile fara valoare adaugata o sa dispara din viata de zi cu zi. Nu o sa pierzi timp mergand la banca, dar rolul bancherului ca advisor va ramane important.” Shownotes 04:44 Despre cariera in banking 29:10 Povestea BT 37:06 Relatia BT cu IMM-urile 40:09 Provocarea adusa de pandemie 44:47 Incotro se indreapta sistemul bancar
50 min
Pe Bune
Pe Bune
DoR
#90 Ștefan Peca
Pentru autorul de teatru Ștefan Peca, totul a început în joacă, în clasa a IV-a, când a scris o reinterpretare a poveștii Scufița Roșie pe care a numit-o Scufița Neagră. Apoi, la 15 ani, a scris prima piesă adevărată, O stație, care mai târziu s-a jucat la Teatrul de comedie și la Nottara. Ștefan a urmat cursuri de scris dramatic la New York University și a fost unul dintre rezidenții programului de dramaturgie de la Royal Court Theatre din Londra. Are peste 20 de ani de făcut teatru și piesele lui au fost prezentate în țări ca: Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Elveția, Franța sau Rusia. În urma unui burnout acum doi ani provocat de munca la prea multe proiecte și de pierderea perspectivei pentru ce fel de teatru vrea să facă în continuare, Ștefan a scris Noua mea piesă?, o lectură în care el își expune toate anxietățile creative în fața unui public și încearcă împreună cu acesta să găsească răspunsuri pentru cum și despre ce ar trebui să fie următoarea lui piesă. Deși gândită pentru scenă, din cauza pandemiei a adaptat lectura pentru online, iar comunicarea cu spectatorii are acum loc pe Zoom. Pentru el teatrul reprezintă o căutare continuă și cele mai bune povești sunt cele care te fac, atât ca autor cât și ca spectator, să-ți pui întrebări. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank, o companie care crede în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent de producție: Alina Șincu. Muzică adițională: krackatoa – Pretend and walk outside.
52 min
Vast and Curious, cu Andreea Roșca
Vast and Curious, cu Andreea Roșca
Andreea Roșca
15 lideri despre muncă, performanță, companii extraordinare și ce e un lider
Astăzi, nu veți auzi un singur invitat, ci mai mult de zece. În acest episod special, am adus la un loc vocea și practica unor oameni care, împreună, au mai mult de două secole de experiență în management, leadership și antreprenoriat. Am vrut să pun la un loc răspunsuri relevante pentru ziua de azi la întrebări legate de ce face o organizație să ”prospere” - cu ghilimele de rigoare - atunci când e greu. Sunt cinci teme mari: Care este rolul unui lider? De ce trebuie oamenii tratați ca oameni, nu ca resurse? De ce organizațiile bune sunt intense și balansează tensiune și echilibru? Care este rolul evolutiv al greșelilor și cum arată arhitectura unei companii bune. Veți auzi vocea unora dintre invitații mei - Florin Talpeș, Dragoș Iliescu, Marius Ștefan, Cosmin Alexandru, Iuliana Stan, Adrian Stanciu, Iulian Stanciu, Dan Isai, Adrian Florea, Andrei Pitiș, Bogdan Lucaciu, Mihaela Gînju, Cristian Hossu, Adrian Florea, Sergiu Neguț. Puteți oricând merge în arhiva de podcasturi pentru a asculta episoadele în întregime. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro/podcast. Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
47 min
MCN Podcast
MCN Podcast
MCN Podcast
M.C.N. Podcast 26 | Cabral Ibacka: “În televiziune nu vine nimeni din spate”
Am avut plăcerea să-l am invitat pe Cabral, îl știți, n-am ce să spun nou despre dânsul, dar pot să garantez că a fost o discuție mișto, ne-a spus niște lucruri pe care nu le-a spus în altă parte, dar nici n-a mai mers prin altă parte, ce-i drept. Dada, am vorbit și despre ce credeți cu toții, exact, dada. http://cabral.ro https://www.instagram.com/cabralibacka/ ---- Pentru a deveni membru și a avea acces la extra content, apasă butonul JOIN: https://www.youtube.com/c/MicutzuStandupOfficial/join LINK MERCH: https://www.inkspired.ro/artist-shops/mcn.html ---- Realizat cu suportul prietenilor podcast-ului: - Mulțumim Zeedo Shop. https://www.zeedoshop.ro/ - Mulțumim FineStore https://www.finestore.ro/ - Mulțumim foodpanda. Cod voucher: MCNPODCAST Acesta poate fi folosit doar de clienții noi foodpanda. Voucherul este valabil la nivel național, în toate orașele în care activează foodpanda. Valoarea voucherului este de 15 LEI, se aplică doar la comenzile de minimum 30 LEI și doar la restaurantele care acceptă vouchere (există un filtru "acceptă vouchere" ce poate fi setat din aplicație). ---- MCN Podcast pe alte platforme: Soundcloud: https://soundcloud.com/mcnpodcast Spotify: https://spoti.fi/33EpJ6b Apple Podcasts: https://apple.co/2PoUdW ---- Filmat & editat: Mădălin Cîrje https://www.instagram.com/madalincrje https://www.facebook.com/madalin.crje Audio recording & editing: Ciprian Pascal https://www.instagram.com/ciprianpascal/ https://www.facebook.com/ciprian.i.pascal.5 Animație: Ioana Luiza https://www.behance.net/ioanaluiza https://www.instagram.com/ioanaluiza8/ Beat: Aleko https://www.facebook.com/oficialaleko ---- Find me on: https://www.facebook.com/micutzu.standup.comedy https://www.instagram.com/micutzustandup/ Contact podcast: mcnpodcast.ro@gmail.com #MCNpodcast #PODCAST #Cabral ---- (C) & (P) Cosmin Nedelcu 2021 All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this content on your channel.
3 hr 30 min
More episodes
Search
Clear search
Close search
Google apps
Main menu