On the record
On the record
Nov 19, 2021
Lecția bulgărească. Cum se poate recupera speranța după o lungă criză politică
Play • 34 min

În vreme ce în România negocierile se îndreaptă spre același nume de premier desemnat și acum o lună, Bulgaria respiră cu speranță după al treilea rând de alegeri parlamentare anticipate într-un singur an.

„Continuăm Schimbarea”, un partid apărut de numai câteva luni, dar cu doi lideri charismatici școliți la Harvard, a câștigat scrutinul de duminică. Kiril Petkov și Asen Vasilev l-au învins pe Boiko Borisov, după un deceniu în care fostul premier și-a convertit în bani puterea politică, dar și după luni de proteste la care, în ciuda pandemiei, bulgarii au ieșit să-i ceară demisia.

Aruncăm o privire peste graniță ca să înțelegem de ce sunt bulgarii supărați pe politicienii lor, dar și ce efecte poate avea o criză politică întinsă pe aproape un an. Jurnalistul Georgi Gotev, senior editor la Euractiv, ne traduce în românește politica bulgărească și explică de ce ultimele alegeri dau și cea mai mare speranță că, de data asta, criza va fi depășită.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica.

More episodes
Search
Clear search
Close search
Google apps
Main menu