Independența Băncii centrale
Play • 8 min

Ce are inflația, devalorizarea leului, crizele economice, sărăcia ... cu independența unei bănci centrale? Așa cum arată istoria, toate acestea apar atunci când o bancă centrală își slăbește sau își pierde independența.

Obiectivele politicienilor au deseori un interes imediat. În mod fundamental, aceștia au în vedere creșterea ratingului pentru a se menține la putere în următorul ciclu electoral. Iar deciziile nepopulare aici și acum, tehnocrate, dar care țintesc obiective pe termen lung sunt în mod prudent puse în sarcina unor instituții de reglementare și supraveghere, specializate și independente.

Acesta este și cazul băncilor centrale, care au obiectivul de a menține stabilitatea prețurilor și câteva obiective secundare, cum ar fi promovarea și menţinerea unui sistem financiar bazat pe principiile pieţei și sprijinirea dezvoltării economice a țării. Mai nou, și schimbarea climei devine o preocupare a băncilor centrale, așa cum de exemplu Banca Centrală Europeană a anunțat în ianuarie 2020 că planifică să țină cont de influența politicii monetare asupra schimbării climei.

Dar, să le luăm pe rând, în următorul episod al podcastului „De unde apar banii?”.

More episodes
Search
Clear search
Close search
Google apps
Main menu