Pe Bune
Pe Bune
Nov 1, 2020
#84 Ovidiu Hrin
Play • 52 min
Ovidiu Hrin este designer multidisciplinar și artist caligraf. A învățat design grafic în anii 90, într-o perioadă în care existau puține surse de informații. Așa că își cheltuia toți banii pe cărți de specialitate încercând să reproducă ce vedea și să înțeleagă procesul din spatele lucrărilor cu o sete incredibilă de cunoaștere. În 2001 a fondat Synopsis, un studio de design grafic care a devenit unul dintre cele mai respectate studiouri de la noi din țară. În 2011, alături de o echipă, a pornit proiectul Typopassage , o rețea de micro muzee în aer liber în Timișoara dedicată posterelor, tipografiei și designului grafic. Ovidiu a câștigat numeroase premii internaționale de design, iar lucrările sale au fost publicate în peste 80 de cărți și reviste de specialitate. În timpul pandemiei a ajuns să-și pună întrebările grele pe care, prins în vârtejul vieții și managementului unui studio de design, amânase să și le pună: de ce face ce face? Și, mai ales, cum ar putea să se întoarcă la plăcerea și entuziasmul cu care își făcea munca la începutul carierei. La ce răspunsuri a ajuns, ascultați în interviul care urmează.

Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, Samsung România și Belvita, companii care cred în puterea minților creative.

Credits:
Temă muzicală: Alex Turcu.
Editor sunet: Horia Baldea.
Asistent de producție: Alina Șincu.
Muzică adițională: Audiobinger – The Vibes; Audiobinger – Concrete Jungle.
CuriosITy
CuriosITy
George Buhnici, George BUHNICI
CuriosITy 59 - Meme-ul Anului, Mașini Electrice Ieftine, LG Renunță la Telefoane? Rulabile?
Bine te-am regăsit la un nou episod CuriosITy de pe două continente. Nu m-am întors încă acasă, însă observ că îmi pot face treaba la fel de bine și de aici. E frumos, e cald, e sigur și e din ce în ce mai relaxant. Începem acest apisod cu meme-ul anului, și probabil al secolului. Ori avem mai mult timp liber ori se răspândesc mai repede veștile bune pe internet. Sigur l-ai văzut pe Bernie Sanders și la noi pe pagina de Instagram și de Facebook. Continuăm cu primul telefon al lui Honor, după ce nu mai este sub tutela neoficială a companiei mamă, Huawei și vă dăm câteva informații despre super review-ul de cameră al lui Galaxy S21 Ultra făcut de Andrei pe Cavaleria.ro. Continuăm cu o știre interesantă care a fost între timp dezmințită, LG cică vrea să se lase de telefoane mobile. Cică nu ar fi adevărat, și ar fi chiar trist după prototipul rulabil pe care l-am văzut în câteva scurte imagini la CES 2021. Marian vorbește apoi cu pasiune despre mașini electrice din ce în ce mai ieftine și mai ales despre Mercedes EQA și noile Tesla Model 3 mai ieftine. Avem și crypto, nu înainte de știrea despre compania mamă a lui Google, Alphabet, care mai îngroapă un proiect ce trebuia să ofere internet în toată lumea, în locurile greu accesibile. Ne bazăm așadar pe Starlink și pe Elon Musk.
1 hr 9 min
MCN Podcast
MCN Podcast
MCN Podcast
M.C.N. Podcast 24 | Adelin Petrișor: “Am fost luat ostatic în Albania în ‘96“
Invitatul acestui episod de MCN PODCAST este full-time jurnalistul și part-time corespondentul de război Adelin Petrișor. Și-a început cariera în anul 1994, la postul de radio 2M+. În continuare, a lucrat la Tele 7 abc și TVR, apoi în perioada 1999 - 2008 la Antena 1, unde s-a afirmat prin reportajele exclusive realizate în zone de conflict. În perioada iulie 2008 - noiembrie 2009 a fost reporter special la Realitatea TV, iar din septembrie 2010 este colaborator al TVR. Adelin Petrișor - https://www.adelinpetrisor.ro/ https://www.facebook.com/adelinpetrisor https://www.instagram.com/adelin_petrisor_jurnalist/ ---- Pentru a deveni membru și a avea acces la extra content, apasă butonul JOIN: https://www.youtube.com/c/MicutzuStandupOfficial/join ---- Realizat cu suportul prietenilor podcast-ului: - Mulțumim Zeedo Shop. https://www.zeedoshop.ro/ - Mulțumim FineStore https://www.finestore.ro/ - Mulțumim foodpanda. Cod voucher: MCNPODCAST Acesta poate fi folosit doar de clienții noi foodpanda. Voucherul este valabil la nivel național, în toate orașele în care activează foodpanda. Valoarea voucherului este de 15 LEI, se aplică doar la comenzile de minimum 30 LEI și doar la restaurantele care acceptă vouchere (există un filtru "acceptă vouchere" ce poate fi setat din aplicație). - Stand Up Barber Shop https://www.facebook.com/standupbarbershop/ ---- MCN Podcast pe alte platforme: Soundcloud: https://soundcloud.com/mcnpodcast Spotify: https://spoti.fi/33EpJ6b Apple Podcasts: https://apple.co/2PoUdW ---- Filmat & editat: Mădălin Cîrje https://www.instagram.com/madalincrje https://www.facebook.com/madalin.crje Audio recording & editing: Ciprian Pascal https://www.instagram.com/ciprianpascal/ https://www.facebook.com/ciprian.i.pascal.5 Animație: Ioana Luiza https://www.behance.net/ioanaluiza https://www.instagram.com/ioanaluiza8/ Beat: Aleko https://www.facebook.com/oficialaleko ---- Find me on: https://www.facebook.com/micutzu.standup.comedy https://www.instagram.com/micutzustandup/ Contact podcast: mcnpodcast.ro@gmail.com #MCNpodcast #PODCAST #AdelinPetrișor ---- (C) & (P) Cosmin Nedelcu 2021 All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this content on your channel.
2 hr 17 min
Podcastul Starea Natiei
Podcastul Starea Natiei
Starea Natiei
Podcast🎙#VN Vocea Nației #94
#VN 94 🎙 21 ianuarie 2021 cu Dragoș Pătraru În prima parte a episodului #94 din Vocea Nației, Dragoș vorbește despre sănătatea căpătată și menținută prin alimentație sănătoasă în contextul unor campanii tot mai agresive venite din partea marilor companii de fastfood care lucrează împotriva stării noastre de bine. Totodată, aflăm mai multe despre noul sezon din Starea Sănătății, care se anunță cu mult mai complex și cu foarte multe modificări. Iar dacă tot suntem la capitolul noutăți, Pătraru vorbește și despre stadiul lucrărilor de la noul studio Starea Nației și clarifică câteva detalii despre noul segment de 22-24 de minute ce va fi adăugat la finalul emisiunii de la jumătatea lunii februarie. Spre final, încercăm să ne lămurim cum stă treaba cu adevărat despre asistații social pe care Raluca Turcan și Florin Cîțu îi aduc din ce în ce mai mult într-o lumină negativă. Aflăm astfel, cum, de foarte multe ori, ne construim convingeri total greșite pornind de la premise false. Audiție plăcută! -------------------------------- Recomandări/Contrarecomandări: 📖 Mai mult cu mai puțin: Arta limitării la esențial - Leo Babauta 📖 📖 Sparge tiparele - Seth Godin 📖 📖 📖 Hopul - Seth Godin 📖 📖 📖 📖 40 de lecții pentru un alt fel de antreprenor - Derek Sivers 📖 📖 📖 📖 📖 Eu o să vorbește drăguț cândva - David Sedaris 🎶 BC Camplight - Shortly After Take-off _ ▪️ Podcast #VN audio @StareaNatiei - Soundcloud, iTunes, Spotify ▪️ Podcast #VN video @StareaNatiei - YouTube, Twitch, Facebook _ #VoceaNatiei #Podcast #StareaNatiei #DragosPatraru
1 hr 20 min
More episodes
Search
Clear search
Close search
Google apps
Main menu