Pe Bune
Pe Bune
Aug 12, 2018
#33 Ovidiu Vanghele
Play episode · 47 min
Ovidiu Vanghele are peste 15 ani de experiență ca jurnalist. După 10 ani de muncă în presa de trust, mai întâi pentru Mediafax și apoi pentru Pro TV, Ovidiu a ales să pornească propriul proiect jurnalistic, Centrul de Investigații Media, unde a publicat investigații despre centre pentru persoane cu dizabilități prin care se scurg bani publici, despre grupări organizate cu legături în lumea politică și despre generalul Gabriel Oprea, un om care până nu demult părea de neatins. Pentru Ovidiu să fii jurnalist înseamnă să încerci într-o oarecare măsură să faci dreptate și spune că nu îi este frică să scrie despre unii dintre cei mai puternici oameni din România, în ciuda mesajelor și telefoanelor de amenințare, pentru că trăim într-o țară în care jurnaliștii încă pot să-și facă meseria în siguranță. Crede că nu poți face jurnalism de investigație dacă nu cunoști mai întâi locul în care trăiești, care sunt regulile și mecanismele după care funcționează. Din acest motiv nu se vede plecând din țară, în ciuda nervilor provocați de autorități, pentru că ar însemna să renunțe la munca lui. Reportajele lui Ovidiu pot fi citite și pe Să fie lumină, o publicație online care investighează cultele religioase din România. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent producție: Elena Văduva. Muzică adițională: Andy G. Cohen – Sheffield Hall; Andy G. Cohen – Just a Blip.
MCN Podcast
MCN Podcast
MCN Podcast
M.C.N. Podcast 18 | Irina Margareta Nistor: ”Vreau să-mi transform casa în cinema”
Am concluzionat ca fiind o gură de aer. Asta am vrut să spun la final, dar încă aveam emoții pentru că tocmai plecase din studio doamna Irina Margareta Nistor, una dintre cele mai puternice și determinate femei de la noi din țară. A fost o onoare, iată legenda, the great&powerful Irina Margareta Nistor! https://www.facebook.com/irinamargareta.nistor Q&A special pentru membri: https://www.youtube.com/watch?v=dmVXxR7ILuc ---- Realizat cu suportul prietenilor podcast-ului: - Mulțumim foodpanda. - Mulțumim Zeedo Shop. https://www.zeedoshop.ro/ ---- MCN Podcast pe alte platforme: Soundcloud: https://soundcloud.com/mcnpodcast Spotify: https://spoti.fi/33EpJ6b Apple Podcasts: https://apple.co/2PoUdW ---- Filmat & editat: Mădălin Cîrje https://www.instagram.com/madalincrje https://www.facebook.com/madalin.crje Audio recording & editing: Ciprian Pascal https://www.instagram.com/ciprianpascal/ https://www.facebook.com/ciprian.i.pa… Animație: Ioana Luiza https://www.instagram.com/ioanaluiza8/ https://www.facebook.com/ioana.luiza.5 Beat: Aleko https://www.facebook.com/oficialaleko ---- Find me on: https://www.facebook.com/micutzu.stan... https://www.instagram.com/micutzustan... Contact podcast: mcnpodcast.ro@gmail.com #MCNpodcast #PODCAST #IrinaMargaretaNistor ---- (C) & (P) Cosmin Nedelcu 2020 All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this content on your channel.
1 hr 39 min
Vast and Curious, cu Andreea Roșca
Vast and Curious, cu Andreea Roșca
Andreea Roșca
Florin Stoian. Cum găsești drumul când nimic nu merge
Întrebarea favorită a lui Florin este ”cum putem noi schimba industria asta?”. În 2009, a cofondat Star Taxi, prima aplicație pentru taxiuri. Trei ani mai târziu, a construit un business similar în Arabia Saudită. În 2015, ca partener în Yellow Menu, a propus un concept nou de livrare de mâncare, care integrează totul, de la ingrediente, la meniuri, livrare și experiență. Dar cel mai mare pariu al lui Florin de până acum este Milluu, o platformă de închirieri de case care vrea să schimbe o a treia mare industrie, după cea de transport și mâncare - cea imobiliară. Aventura antreprenorială a lui Florin a început cu un eșec ce l-a costat casa și câțiva ani de muncă. Zece ani mai târziu, după cinci începuturi, două vânzări, două runde de finanțare cu trei fonduri de investiții și zeci ce mii de ore de muncă, Florin vorbește despre povestea din interior. Ce înseamnă să fondezi o companie și să trebuiască să te desparți de ea, cum arată lucrurile când banii se termină și nu găsești un model de business după un an de muncă, cum găsești o oportunitate într-o piață aparent plină, cum să recrutezi o echipă, cum să-ți păstrezi încrederea și relația complicată a antreprenorilor cu investitorii. Și multe altele. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro/podcast. Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
1 hr 3 min
More episodes
Search
Clear search
Close search
Google apps
Main menu